Cauzioni è depositi di garanzia

I vostri effetti persunali prutetti cù Booloopay

Mantene un depositu in modu sicuru senza debità u contu, incassà i pagamenti in modu sicuru è liberà i fondi cù un solu clic. Tranquillità per voi, fiducia per i vostri clienti.



Fegato

traduction

traduction

U fegatu hè unu di l'organi i più impurtanti di u corpu, in vulume (pesa da 2 à 2,5 chilogrammi in l'adulti) è in termini di metabolismu (funzionamentu), postu chì svolge parechje funzioni.

Overview

U fegatu hè un organu vitale cù parechje funzioni, cumprese a sintesi è a secrezione di a bile , a sintesi di proteine ​​cum'è l'albumina , u fibrinogenu è i fattori di coagulazione.

Inoltre, sta glandula ghjoca un rolu cruciale in u metabolismu (utilizazione) di zuccheri è lipidi (grassi cum'è u colesterolu, frà altri), a sintesi di glicogenu (longhe catene di carbuidrati) è u almacenamentu di vitamina B12 è ferru . Infine, u fegatu hà a capacità di neutralizà e tossine è altri prudutti chì cuntenenu ammonia.

U termine epaticu si riferisce à tuttu ciò chì hè in leia cù u fegatu. Hè per quessa chì parlemu di l' arteria epatica , di a colica epatica è di a malatia di u fegatu. U termine si riferisce ancu à un individuu chì soffre di una malatia di u fegatu.

U termine hepaticu ùn deve esse cunfusu cù l'epatite , chì generalmente si riferisce à una cundizione infiammatoria chì affetta u fegatu.

ANATOMIA DEL FEGATO

Di culore rossu è pienu di sangue, u fegatu hè a più grande glandula in u corpu. Hà una funzione digestiva è una funzione d'urganu di riserva è di escrezione.
A so cunsistenza hè relativamente fermu, ma crumbly è sopratuttu fragile.

U fegatu hè custituitu da parechji segmenti chjuchi chjamati lobuli hepatichi. Ognunu di elli hè custituitu da cellule, hepatocytes, disposti cum'è brique in un muru.

U so pesu hè di circa 1 chilò è mezu in un adultu sanu.

Hè situatu in l'abdomen, più precisamente in a regione ipocondriaca è epigastrica diritta. L'ipocondriu hè situatu in a parti dritta di l'abdomen sottu à e coste. L'epigastriu currisponde à u locu di u stomacu è hè delimitatu da u triangulu fattu da a fusione cartilaginosa di l'ultimi costelli di u torace.

Pusatu sottu à u diafragma, u fegatu hè guasi sanu situatu daretu à l'ultimi costi, chì più o menu pruteghja durante u traumu pussibule.

U fegatu hè custituitu da 4 lobuli.

U fornimentu di sangue hepatic (liver) hè custituitu da l'arteria epatica è a vena portale epatica, chì entra in u fegatu à u livellu di l'hilum di u fegatu.

A vesícula, per a so parte, si trova in una piccula fossa nantu à a parte sottu di u fegatu, à u livellu di u lòbulu dirittu. Prima di esse guardatu in a vesícula biliare, a bile abbanduneghja u fegatu à traversu parechji dutti chì cunvergenu per furmà u voluminoso duct hepatic cumuni. In u so viaghju, hè catturatu da u ductu cisticu (o canale), attraversu quale a vesícula sbocca. L'unione di i 2 ducts forma u bile duct.

FISIOLOGIA DEL FEGATO

A funzione di u fegatu hè schematicamente quella di un filtru enormu.

Ghjoca ancu un rolu in u trattamentu di u sangue riccu di nutrienti chì ci ghjunghje. U sangue riccu d'ossigenu da l'intestini hè purtatu à u fegatu via a vena porta epatica . Dopu esse passatu per i sinusoidi epatici, induve i capillari sanguigni dilatati scorrenu trà file d'epatociti (cellule epatiche), u sangue da a vena porta è l'arteria epatica scorre per i sinusoidi è si svuota in e vene centrali di u fegatu. Hè tandu purtatu da e vene epatiche, chì drenanu u fegatu è si svuotanu in a vena cava inferiore.

Dentru u fegato, truvamu macrofagociti stellati, chjamati ancu cellule di Kupffer: sò cellule appartenenti à una varietà di globuli bianchi di grande volume, destinati à caccià u sangue da i detriti cum'è i batteri è i globuli rossi chì arrivanu à a fine di u fegato. u ciclu.

U rolu di l'hepatocytes hè micca solu di pruduce a bile, ma ancu di trasfurmà i nutrienti purtati da u sangue.

U glucose (zuccheru) hè trasfurmatu in glucogenu (longa catena di carbuidrati attaccati à l'altri è serve com'è una riserva d'energia immediata).

L'aminoacidi sò sintetizati (trasfurmati) in proteine.

Altre funzioni di u fegatu includenu (lista non exhaustiva):

  • l'almacenamiento di vitamini solubili in grassu (solubili in sustanzi grassi).
     
  • mantene a purezza di u sangue (disintossicazione) : libera u sangue di l'ammonia chì si trasforma in urea è hè eliminata per via di l'urina.

illustree

Fisiopatologia

U terminu hepatomegalia si riferisce à un grande fegato.

Eccu una lista non exhaustiva di patologie di u fegatu cù o senza hepatomegalia:

 

Esame medico

Labo

L'esami di laburatoriu chì devenu esse realizati per guidà una malatia chì riguarda u fegatu varianu secondu l'impressione clinica di u duttore, vale à dì a direzzione diagnostica ch'ellu cunsidereghja adatta di piglià.

Varianu sicondu a malatia suspettata:
Siccomu u fegatu hà una grande riserva di cellule funziunali, vale à dì cellule parenchimatosa, chjamatu ancu epatociti, e ferite liver sò solu clinicamente visibili relativamente tardi. Infatti, hè in qualchì modu necessariu di distrughje un gran numaru di cellule di u fegatu prima chì i segni clinichi (sintomi) appariscenu.

Da l’altra parte, e funzioni di e cellule di u fegatu, chjamate epatociti , sò assai cumplesse. Anu u rolu di secretà a bile , ma ancu di pruduce grassi ( lipidi ) è lipoproteine ​​sieriche (sustanze cumposte da lipidi assuciati à e proteine ​​è prisenti in u serum, vale à dì a parte liquida di u sangue).

U fegatu ùn produce micca solu questu. Permette ancu a sintesi di albumina , urea è fattori di coagulazione , vale à dì , proteine ​​chì ghjocanu un rolu chjave in a coagulazione di u sangue.

Infine, u fegatu ghjoca ancu un rolu in u funziunamentu è l'usu di u colesterolu , a regulazione è l'usu di i carbuidrati chì si chjama glicogenolisi è infine a disintossicazione, vale à dì a "pulizia, una piccula spazzata necessaria" di u corpu per via di a penetrazione, in quantità più grande o minore, di droghe in u corpu, o altre sustanze chì sò chjamate sustanze esogene, vale à dì micca prodotte da u corpu è chì venenu da fora.

U fegatu cuntene ancu cellule capaci di eliminà e particelle chì derivanu da l'internu di u corpu stessu (tossicità endogena). Per questu, u corpu si basa nantu à e cellule prodotte da u fegatu. Queste cellule , cunnisciute cum'è cellule di Kupffer , facenu parte di u sistema reticuloendoteliale è sò originarie di u midullu osseu . Queste cellule anu a capacità di fagocità, vale à dì chì catturanu è dopu digeriscenu particelle straniere è neutralizanu l'endotossine . U so rolu hè cruciale in e risposte immunitarie , in altre parole, i meccanismi di difesa di u corpu.

In realtà, i testi di funzione epatica - u termine adupratu per i testi di laburatoriu chì furniscenu informazioni nantu à a cundizione di u fegatu - sò principalmente aduprati per screening di e malatie di u fegatu. Aiutanu ancu à valutà a progressione di certe malatie di u fegatu è l'efficacità di certi trattamenti. Tuttavia, ùn sò micca assai affidabili per misurà a gravità di i danni à u fegatu.

E transaminasi sò enzimi misurati in u serumu, vale à dì a parte liquida di u sangue (sangue da u quale sò stati eliminati l'elementi furmati: globuli rossi, globuli bianchi è piastrine).

Ci hè dui tipi di transaminasi:

  • Les transaminasi glutamo-ossalo-acetiche, chjamatu ancu aspartate aminotransferase (SGOT o ASAT).
  • Les transaminasi glutamopiruvica o alanina aminotransferasi (SGPT o ALAT).

I livelli di transaminasi sò significativamente elevati quandu un paziente soffre di necrosi epatocellulare , chì i gastroenterologi chjamanu citolisi , vale à dì a distruzzione di e cellule di u fegatu. Questu si verifica durante l'epatite acuta , dopu à una infezione virale, o avvelenamentu da un medicamentu o una sustanza tossica.

I valori di riferimentu per i transaminasi sò i seguenti:

  • In l'omu i valori nurmali, per AST si trovanu trà 5 è 30 unità per litru. Per u Alat, valori normali, trà 5 è 35 unità per litru.
  • Per e donne, i valori nurmali per AST si trovanu trà 5 è 25 unità per litru. Per u Alat trà 5 è 30 unità per litru.

L'aumentu di transaminasi ùn riflette micca solu danni à u fegatu, pò esse danni à u fegatu miocardiu (musculu cardiacu) o danni à i musculi in generale, vale à dì ciò chì si chjama di solitu musculi scheletrici (membri per esempiu). I campioni, pigliati currettamente di transaminasi, devenu esse acquistati in tubi secchi, è hè necessariu separà immediatamente u serum da u coagulu, per evità uemolisi chì aumenta u livellu di transaminasi.
L'ultime, in quantu à u fegatu, aumenta in e seguenti malatie:

  • L'hepatitis virali acuta o cronica.
  • L'avvelenamentu alcolu crònica (absorzione massiva è cuntinua di l'alcohol).
  • L'hepatitis tossica.
  • La cirrhosi di u fegatu.
  • Le cànceru di fegatu.
  • La colestasi (obstruczione di u passaghju di a bile in i canali biliari).
  • Certi parassiti.
  • La brucellose.
  • La pancreatite acuta riguardu à u pancreas.
  • Overweight.

A quantità di transaminasi hè prubabilmente alta, fora di una malatia, in i persone di più di 60 anni: dopu l'esercitu (in particulare SGOT), dopu l'assunzione di medicazione in particulare:

  • Le paracetamolu.
  • Medicazioni per cumbatteepilessia.
  • Medicine destinate à calà u nivellu di sustanzi grassi in u sangue (ipolipidemii).
  • Anabolici chì cuntenenu steroidi.
  • Les androgeni.
  • Antibiotici: macrolidi.
  • Le clofibrate.
  • L'isoniazide,
  • La metildopa.
  • Le methotrexate.
  • Les fenotiazine.
  • La Morphin.
  • Les benzodiazepines (cum'è Valium è i so derivati).
  • Les beta-blockers.
  • Contraccettivi orali (pilule).
  • La piridossina.
  • Alcuni anticoagulanti ou antagonisti di vitamina K.

Hè ancu esse nutatu chì una goccia di transaminasi hè prubabile di apparisce in casu di:

  • De gravidanza.
  • D'emodialisi ripetiri.
  • Di deficit in piridossina.
  • Funzionamentu insufficiente di rimane.
  • Insufficienza epatica terminale o peracuta.

E fosfatasi alcaline prisenti in cuncentrazioni particularmente alte durante a colestasi extraepatica , vale à dì, l'ostruzione di u canale biliare cumunu, o a colestasi intraepatica, cum'è quella chì si verifica in e prime fasi di a cirrosi biliare primaria . A colestasi pò ancu esse causata da medicazione o esse u risultatu di un cancru di u fegatu primariu o secundariu.

I valori normali (di riferimentu) per a fosfatasi alkalina sò i seguenti:

  • Trà 14 è 20 anni, a tarifa normale hè trà 80 è 360 unità internaziunali per litru.
  • In l'adulti, u livellu normale di fosfatasi alkaline hè trà 40 è 100 unità per litru.
  • In i persone di più di 60 anni, u livellu normale hè trà 50 è 130 unità per litru.

Hè impurtante sapè chì cunservà u serum utilizatu per i testi di a fosfatasi alcalina in u frigorifero riduce i risultati di circa u 10%. Sti testi sò generalmente richiesti principalmente quandu si suspetta una malatia scheletrica (ossea). Dunque, hè necessariu diferenzià l' isoenzima osseu da quellu chì vene da altri organi, principalmente u fegatu, ma ancu l' intestini , è, in e donne incinte da a 20a settimana in poi, da a placenta . Ci vole à nutà chì a misurazione di l' isoenzima in u liquidu amnioticu permette a diagnosi prenatale di fibrosi cistica.

Ci hè un aumentu di fosfatasi alkaline in u fegatu è a malatia di u cori. biliari, in casu di colestasi extraepatica, vale à dì in presenza di petre, cancri etc. I fosfatasi alkalini sò ancu aumentati in casi di colestasi intraepatica (cirrhosis, hepatitis), ma ancu in i casi di cancru di fegatu è agenti epatotossichi. Hè necessariu di sapè chì certi medicazione aumentanu a quantità di fosfatasi alkaline, in particulare anticoagulanti, les ipnotici (in teoria per prumove u sonnu), antiepilettichi (per trattà l'epilessia), antidiabetici, uallopurinol, la metildopa, le furosemide, les fenotiazine, la vitamina D, contraceptivi orali, antiipertensivi et les antimigraine. U pranzu è ménopause aumenta u livellu di fosfatasi alkaline da circa 15 à 25%. U listessu vale per l'età, quandu più di 60 anni.

Un aumentu di a 5'-nucleotidasi , un enzima chì appartene à a classa di e fosfatasi , hà a listessa significazione chè un aumentu di a fosfatasi alcalina. Tuttavia, ci hè una differenza chjave: ùn hè micca ligata à a patologia ossea. I livelli di 5'-nucleotidasi aumentanu in i casi di colestasi.

I livelli di acidi biliari (i livelli nurmali sò intornu à 5 micromoli per litru) sò misurati, per esempiu, quandu un paziente presenta pruritu (pruritu) è/o colestasi ( quandu i canali biliari sò bluccati). Quandu i livelli di acidi biliari diminuiscenu in a bile è in l'intestini, porta à steatorrea (feci grasse). Questa diminuzione di l'acidi biliari provoca ancu un malassorbimentu (ingestione) di vitamine liposolubili , vale à dì e vitamine A , D è K.

L'alanina aminopeptidasi hè un enzima chì a so cuncentrazione in u sieru di u sangue (a parte liquida di u sangue) hè aumentata in certe malatie di u fegatu, in particulare a colestasi intraepatica è intraepatica. In u primu casu, si tratta di difficultà o ancu di assenza di flussu di bile attraversu i canali biliari situati fora di u fegatu ; in u secondu casu, si tratta di assenza o difficultà di flussu di bile attraversu i canali biliari epatici, vale à dì, i canali biliari situati in u fegatu.

L'alfa -fetoproteina hè una proteina chì u so livellu siericu hè elevatu in u carcinoma epatocellulare . E misurazioni mostranu qualchì volta livelli chì righjunghjenu o superanu i 4000 nanogrammi per millilitru. E concentrazioni di alfa-fetoproteina sò ancu elevate in certe infezioni acute di epatite virale cunnisciute cum'è epatite rigenerativa.

L'ammoniu deve esse nurmalmente cunvertitu in urea , à cundizione chì a funzione di u fegatu sia nurmale. L'ammoniu entra in u sangue per via di a vena porta . In i casi d'epatite fulminante, d'avvelenamentu da certe sustanze periculose è tossiche per u fegatu , è d'encefalopatia epatica, si osserva un aumentu più o menu significativu di i livelli d'ammoniu in u sangue.

L'anticorpi sò numerosi in relazione à e malatie di u fegatu. Prima, ci sò l'anticorpi contr'à l'epatite virale, è in particulare l'anticorpi anti-HA , chì sò anticorpi diretti contr'à l'antigenu di u virus di l'epatite A.

Hè necessariu di distingue:

  • Un anticorpu anti-HA di u tipu IgM a cui presenza riflette una cundizione recente o attuale, dopu a penetrazione di u virusEpatite B in u corpu.
  • Un anticorpu anti-HA di u tipu IgG chì hè presente in u corpu durante l'infezioni croniche da u virus.epatite A.

L'anticorpi anti-HBs anticorpi diretti contr'à l'antigenu HBs. Questu appare circa trè à sette mesi dopu à l'iniziu di l'epatite B acuta è ferma in u corpu, vale à dì chì persiste finu à a morte di u paziente in a maiò parte di i casi.

L'anticorpi anti-HBc anticorpi diretti contr'à ciò chì si chjama u core (parte cintrale) di u virus di l'epatite B. Hè necessariu distingue trà un anticorpu anti-HBc di tipu IgM , chì indica una infezione attuale o recente cù u virus di l'epatite B, è un anticorpu anti-HBc di tipu IgG , chì indica una infezione cronica cù u virus.

In riassuntu, un paziente chì hà anticorpi IgM anti-HBc in u so serum (a parte liquida di u so sangue) indica ch'elli stanu sviluppendu una infezzione o ne anu avutu una recentemente. Un paziente cù anticorpi IgG anti-HBc indica ch'elli anu avutu una infezzione cronica da pus per un tempu relativamente longu.

L'antigeni anti-HBe indicanu chì u virus si replica intensamente. A presenza di anticorpi anti-HBe significa a cessazione di a replicazione virale, ligata à a fine di a fase acuta.

L'anticorpi anti-HC anticorpi chì miranu una proteina chì appartene à u virus di l'epatite C. Stu tipu d'anticorpu appare da trè à sei mesi dopu à l'iniziu di a malatia, riflettendu cusì a maiò parte di i casi d'epatite C cronica.

L' antigeni di l'epatite D è l' anticorpu anti-d , chì sò difficiuli da rilevà, cumpariscenu durante l'infezzione da epatite D in i purtatori di HBsAg. Hè necessariu distingue trà un anticorpu IgM anti-d è un anticorpu IgG anti-d. U primu indica una infezzione attuale è recente, mentre chì u secondu indica una infezzione precedente cù u virus di l'epatite D.

L'anticorpi anti-musculu lisciu anticorpi diretti contr'à l'actina ( un cumpunente di u musculu) è appartenenu à a classa IgG. L'anticorpi anti-musculu lisciu, quandu sò prisenti à un titulu superiore à 1/160, sò caratteristici di l'epatite cronica attiva autoimmune . Hè impurtante sapè chì l'anticorpi anti-musculu lisciu ponu ancu esse una caratteristica di altre malatie in più di l'epatite cronica attiva autoimmune, cum'è u linfoma di Hodgkin , certi cancri è e malatie infettive.

L' anticorpi antimitocondriali truvati in certe cirrosi biliari primarie (in 80 à 90% di i casi), in l'epatite cronica attiva, o in a cirrosi post-necrotica (in 10 à 30% di i casi) ùn sò micca anticorpi specifichi d'organu. Inoltre, ùn ci hè micca una forte currelazione trà a so quantità, o più precisamente u so livellu, è a gravità di a malatia.

L'anticorpi antinucleari, chì sò abbastanza specifichi di e malatie reumatologiche cum'è l'artrite reumatoide frà altre, ponu ancu cumparisce elevati durante l'epatite cronica attiva, principalmente in relazione à forme micca secondarie à l'epatite B. L'anticorpi antinucleari sò ancu presenti durante altre malatie autoimmuni.

L'anticorpi anti-microsomiali anticorpi chì si trovanu in certe epatiti autoimmuni, soprattuttu quandu queste sò indotte da farmaci.

A bilirubina hè prisente in u sieru di u sangue à una cuncentrazione da 3 à 10 mg per litru, chì currisponde à 5 à 17 micromoli per litru di bilirubina tutale , chì hè generalmente micca cunjugata. A bilirubina cunjugata, invece, hè prisente à una cuncentrazione inferiore à 4 micromoli per litru di sieru di u sangue.

Quandu u livellu tutale di bilirubina supera i 40 micromoli per litru, appare l'itterizia.

A bilirubina cunjugata, chjamata ancu bilirubina diretta, hè aumentata in presenza di ictericia hepatocellular. Questu hè u casu per l'hepatitis virali, per hepatitis induva da droga, o ancu per a cirrosi. A bilirubina cunjugata hè ancu aumentata in l'eventuali di l'obstruczione di u cane biliare cumunu, cum'è in presenza di cancru o una petra.
A bilirubina non cunjugata, chjamata ancu bilirubina indiretta o libera, hè aumentata in presenza di emolisi, principalmente per l'itterizia emolitica, o in certe malatie cum'è A malatia di Gilbert.

U colesterolu tutale è altri fluidi di u sangue ponu qualchì volta indicà una malatia di u fegatu. Per esempiu, in casi di danni acuti à u fegatu, si osserva una diminuzione temporanea di l'alfa-lipoproteine ​​è un aumentu di i trigliceridi . In a colestasi cronica, si osserva un aumentu di u colesterolu, forse cù a furmazione di xantomi (macchie di grassu nantu à a pelle). U colesterolu pò ancu esse temporaneamente elevatu, accumpagnatu da un aumentu di i trigliceridi, durante l'epatite alcolica acuta . Infine, in casi di malatia cronica di u fegatu, soprattuttu quandu hè in una fase avanzata è u paziente si lamenta di anoressia (perdita di appetitu) è malnutrizione , u livellu di colesterolu in u sangue (colesterolemia) hè bassu.

I fosfolipidi sò sustanzi essenziali per u funziunamentu currettu (metabolismu) di e lipoproteine , chì sò sustanzi cumposti da lipidi è proteine. Una carenza di lecitina-colesterolu aciltransferasi (LCAT) hè assuciata à l'ipercolesterolemia è à l'ipertrigliceridemia . Un aumentu di fosfolipidi hè qualchì volta osservatu in l'epatite colestatica, l'iperlipidemie di tipu II è III, è in l'ipolipidemie familiari.

I livelli di gamma -glutamil transferasi ( GGT ) sò elevati in a colestasi. Si osserva ancu un aumentu parallelu di a fosfatasi alcalina. U livellu di GGT furnisce un indicatore utile di a funzione epatica. I livelli di GGT aumentanu in i casi d'intossicazione alcolica cronica.

L'elettroforesi di e proteine ​​sieriche mostra qualchì volta una diminuzione di l'albumina, in particulare in i casi di cirrosi avanzata.

Hè pussibule osservà un modestu aumentu di gammaglobuline in casi di hepatitis aguda è cirrhosis liver.

Ci hè un aumentu assai chjaru di gammaglobuline in i casi di hepatitis crònica, soprattuttu quandu hè una hepatitis attiva crònica. In quantu à l'hepatitis autoimmune, l'aumentu di gammaglobuline hè qualchì volta assai significativu. In i malati cù cirrosi biliare primaria, ci hè un incrementu immunoglobuline M.
C'è una riduzione delle alfa 1 globuline, che riflette una carenza di alfa 1 chimotripsina, in associazione con un hepatitis neonatal o un enfisema pulmonare o a cirrhosis.

U test di Koller , chjamatu cusì in onore di u scientistu svizzeru Fritz Koller (natu in u 1906), hè un test cuncipitu per valutà a funzione di u fegatu. Si tratta di misurà u tempu di protrombina (PT) prima è dopu l'iniezione di vitamina K. Sè un paziente hà una carenza di vitamina K, sta vitamina hè amministrata, è u PT, chì era statu prulungatu prima di u test, torna à a nurmalità, à cundizione chì u fegatu sia sanu. In un paziente cun insufficienza epatica, vale à dì chì u so fegatu ùn funziona micca currettamente, u PT ferma elevatu dopu a somministrazione di vitamina K (u fegatu di u paziente ùn pò micca utilizà a vitamina K). Inoltre, in i casi di itterizia ostruttiva, a somministrazione di vitamina K, chì deve esse intravenosa o intramusculare, nurmalizza u livellu di protrombina in trè ghjorni, à cundizione chì l'ostruzione di u dottu biliare ùn abbia micca causatu danni secundarii à e cellule di u fegatu. Quandu si osserva una diminuzione persistente di i livelli di protrombina, questu indica un dannu seriu à u parenchima epaticu, vale à dì, à e cellule funziunali di u fegatu.

U BSP, o test di eliminazione di a bromosulfoftaleina , hè in corsu di eliminazione. Stu test era prima utilizatu per rilevà danni potenziali à e cellule epatiche. E so indicazioni sò avà limitate à a diagnosi di a sindrome di Dubin-Johnson . In questa malattia, un livellu BSP di 45 minuti più altu di un livellu BSP di 15 minuti hè caratteristicu.

L'osservazione diretta di e feci , in certi casi, quandu sò scolorite, vale à dì, acoliche (senza bile), è di un culore stucco, pò indicà una ostruzione cumpleta di i canali biliari. A steatorrea , a presenza di sustanzi grassi in e feci per via di una mancanza di acidu biliare, accumpagna più spessu e feci acoliche. Un paziente cù escrementi più o menu scoloriti soffre di una ostruzione più o menu cumpleta di i canali biliari, postu chì a bile ùn culurite micca e feci cum'è nurmalmente. Inoltre, un test pusitivu per u sangue (test di sangue occultu) in e feci pò suggerisce una encefalopatia epatica . I testi per i parassiti in e feci ponu aiutà à identificà una pussibile infezione di u fegatu (più precisamente, infestazione) da un parassita.

Tecniche

U trapianto di fegatu implica u trasferimentu di una parte o di tutta a glàndula epatica da un donatore à un paziente destinatariu.

Hè statu l'americanu Thomas Starzl chì hà realizatu u primu trapianto di fegatu in u 1963.

L'indicazioni per sta prucedura chirurgica sò (lista non exhaustiva):

  • Cirrhosis liver generalmente secondaria à l'absorzione crònica di dosi elevate d'alcohol (60%).
  • Cancers di fegatu (15%).
  • Malati di i biliari (5%) cum'èatresia biliari.
  • Hepatitis fulminante (8%).
  • Malatie genetica, congenital.
  • Tumori di fegato (indicazione discussa da alcuni).

U tempu mediu per ottene un injertu hè di circa trè mesi.

Dopu avè sguassatu u fegatu patologicu, u fegatu "normale" hè messu in u locu.

In i zitelli hè qualchì volta necessariu, per via di a dimensione di u paci, per fà un injertu ridutta, vale à dì solu una parte di a glandula hepatic. Infatti, u fegatu chì hè troppu grande ùn pò micca piglià u so postu in u corpu di u paci.

A causa di u picculu numeru di fegate, hè qualchì volta necessariu di sparte in dui parti, dopu avè sguassatu da un esse vivente è prima di trasplantà.

Questa bipartizione di l'injertu di u fegatu hà una crescita crescente, è cunsiste in a divisione di un injertu di u fegatu in dui grafts parziali, chì currispondenu à a parte manca di u fegatu (circa 1/3), è à a parte diritta di u fegatu.

In queste cundizioni, un fegatu pò esse trasplantatu in un zitellu o un adultu.

A tecnica per trasplantà dui adulti da un solu fegatu ùn hè micca sviluppatu cumplettamente. Attualmente, u numaru di trasplante hè aumentatu da l'anni 1990 da 700 annu à 800 annu. A rata di sopravvivenza hè di 75% in cinque anni è di 60% in deci anni. L'età di i donatori hè in crescita. Hè cusì chì attualmente accettemu qualchì volta i fegati da sugetti di più di 70 anni.

Per d 'altra banda, sapendu chì e cellule di u fegatu sò capaci di rigenerazione, hè pussibule piglià una mostra da una persona viva da a parte manca di u fegatu (figliolu) o a parte diritta di u fegatu (adultu) da un donatore in relazione. A tecnica hè più simplice in i zitelli chì in l'adulti.

I primi sei mesi sò i più vulnerabili à e cumplicazioni ( embolia pulmonare , infezioni , prublemi cardiaci cum'è l'insufficienza cardiaca). Una terapia immunosoppressiva per tutta a vita (chì riduce e difese immunitarie di u destinatariu) hè necessaria . Un monitoraghju regulare hè, benintesa, essenziale.

Sottumessu à e nove tecniche destinate à gestisce u rigettu , puderia esse pussibule di fà eterotrapianti , vale à dì, trapianti di fegatu da un animale.

In quantu à l'hepatitis C è l'hepatitis B, e dumande attuali sò e seguenti: cumu trattà a reinfezzione di l'injertu?

In quantu à l'epatite C, l'usu di l'interferone è di a ribavirina puderia furnisce una suluzione?

A valutazione di a fibrosi epatica pò esse fatta per mezu di testi non invasivi (senza effetti deleteri significativi), hè pussibule di valutà a fibrosi , vale à dì a perdita di elasticità, di u tissutu epaticu da un campione di sangue o un'altra tecnica più recente: Fibroscan.

U fibrotest comprende cinque parametri:

Quandu u paziente presenta un puntuatu menu di 0,1 hè pussibule affirmà chì ùn ci hè micca fibrosi significativa.

Quandu u puntuatu hè più grande di 0,6 hè pussibule dichjarà chì ci hè una probabilità di fibrosi in u 90% di i casi.

U prublema cù stu tipu di teste hè u seguente: i risultati sò prubabilmente influenzati da altri criterii patologichi cum'è a inflamazioni, a malatia di Gilbert, l'emolisi, etc.? Hè per quessa chì sta prova ùn hè micca sempre affidabile è deve esse interpretata da una squadra specializata in gastroenterologia è hepatologia.

Fibroscan hè un test sviluppatu di recente. Hè basatu annantu à a misurazione di l'elasticità di u tissutu hepaticu aduprendu un metudu fisicu chjamatu elastometria , chì misura a velocità à a quale un'onda d'urto si propaga in e cellule epatiche. Fibroscan pare esse più affidabile chè Fibrotest.

Tecnicamente, durante Fibroscan, un picculu "flick" hè mandatu à u fegatu di u paci, è più precisamente à un spaziu intercostal, oppostu à u lòbulu drittu di u fegatu, chì ùn hè micca doloroso, ma chì provoca una piccula onda di scossa chì a propagazione in u fegatu. e cellule ponu esse seguite cù ultrasound.
Circa 10 misure sò pigliate, chì permette di calculà un valore mediu.

Fibroscan ùn hè micca affidabile à 100%, soprattuttu s'è u paziente hà ascite o hè obesu.

Hè efficace in a determinazione di una malatia progressiva chì necessita trattamentu è in a lotta contru i virus di l'hepatitis C.

In quantu à l'interessu o micca di realizà una biòpsia di u fegatu, hè pussibule di avanzà oghje chì se i dui testi non invasivi, u fibrotest è u Fibroscan, accunsenu, a realizazione di una biòpsia hepatica ùn pare micca necessariu. Questu cuncerna circa 80% di i malati cù l'hepatitis C.

Esame supplementu

L'ecografia di u fegatu è di i so annessi hè un esame prioritariu in gastroenterologia. U medicu chì esegue l'ecografia deve avè una vasta esperienza per interpretà currettamente i risultati, per evità certe trappule insignificanti chì puderanu purtà u paziente à una cascata d'altri testi, à volte costosi o ancu periculosi.

L'ultrasound of the gallbladder naturally looks for the present of gallstones (gallstones) ma ancu inflammazioni di gallbladder (colecystitis crònica).
E malatie biliari, quandu ci hè una obstruczione à u passaghju di a bile (colestasi), pò esse una dilatazione di i bile ducts per una obstruczione fora di u fegatu (obstruction extrahepatic).

L'ultrasound detecta solu circa un terzu di i calculi biliari cumuni. Hè ancu pussibule di nutà una dilatazione di i canti biliari, senza chì ci sia un ostaculu dopu l'intervenzione cum'è a colecistectomia (eliminazione di a vesícula).
S'ellu si vede chì i canti biliari ùn sò micca dilatati, hè senza dubbitu una colestasi intrahepatic, vale à dì una obstruczione di i cani biliari chì si faci à l'internu di u fegatu sempre chì l'ostruzzione ùn hè micca acuta.

L'ultrasound liver stessu furnisce l'infurmazioni seguenti:

  • A dimensione di a glandula hepatic, vale à dì u fegatu stessu.
  • e caratteristiche di e cellule funziunali (parenchyma) di u fegatu, in altri palori, quelli chì custituiscenu u tissutu funziunamentu di u fegatu. Questu hè cumu si pò nutà una certa homogeneità o, à u cuntrariu, una incongruenza in a sobrecarga di fegatu.
  • A fibrosi, vale à dì a perdita di l'elasticità di u parenchima di u fegatu, hè cercata ogni volta, punta versu certe malatie di u fegatu.
  • Per d 'altra banda, l'ultrasound cerca i pussibuli signali di tensione aumentata in u sistema di portale (vasi). A vena porta porta u sangue da u sistema digestivu à u fegatu. Sti cambiamenti pò esse un allargamentu di e vini chì venenu da u spleen (vena splenica), pò ancu esse anormalità chì afectanu a vena umbilicale.
  • L'aumentu di u voluminu di u fegatu hè chjamatu splenomegalia chì l'ecostruttura deve esse homogeneia.

Sicondu a cundizione clinica di u paci, per esempiu s'ellu soffre itterizia (icterizia) hè necessariu di guardà i canti biliari (modi di trasportu di a bile), a vesícula chì necessita una sessione di ultrasound solu, è una ricerca di inflammazioni di u pancreas.
Fora di u fegatu, hè necessariu di circà a prisenza pussibule di fluidu abdominal (ascites), l'esistenza di quale ùn hè micca necessariu indicà una malatia.

L'ecografia Doppler di i vasi epatici, è in particulare di a vena porta , ci permetterà di esplorà a permeabilità di l'assi vasculari (visualizazione di u passaghju di u sangue), ma ancu di determinà a direzzione di u flussu di sangue à questu livellu.

E malatie di u fegatu chì ponu esse revelate da ultrasound sò i seguenti (lista non exhaustiva):

  • Les tumuri benigni et les tumori maligni di natura solida cum'èhemangioma, uepatoma, uadenoma o u tumore metastaticu.
  • Les tumuri cum'è fluidi (cisti idatide, cisti biliari).
  • Quandu u fegatu pare cusì iperecogeno hè senza dubbitu a fegatu grassu (dipositi di grassu in u fegatu, in quantità variate).

Evoluzione

Diagnosi differenziale

In quantu à l'epatite preicterica, vale à dì, prima chì si verifichi l'itterizia, è ancu per e forme icteriche, vale à dì, in i pazienti chì ùn presentanu micca itterizia, l'epatite acuta ùn deve esse cunfusa cù l'influenza , l'attacchi di reumatismu chì affettanu l'articuli, l'attaccu articulare reumaticu acutu , a gastroenterite , a mononucleosi per via di un virus Epstein -Barr.

In quantu à l'epatite icterica, vale à dì à u mumentu di l'itterizia, altre epatite virali, in più di l'epatite acuta, ponu esse osservate soprattuttu in i pazienti immunodepressi , vale à dì quelli chì ùn anu micca tutta a capacità di difendesi contr'à l'infezioni, frà altre cose.

Queste malatie sò (lista non exhaustiva):

  • Infezioni da citomegalovirus.
  • Da u virus Epstein-Barr.
  • Da u virus herpes simplex.
  • Da u virus Coxsackie.
  • Da u virus ECHO.

L'unicu modu per fà un diagnosticu cun certezza hè di circà anticorpi, vale à dì, per mezu di un'analisi sierologica.

In generale, l'hepatitis di natura virali ùn deve esse cunfundita cù l'hepatitis dopu l'intossicazione da l'alcoholu o medicazione.

Forme di l'hepatitis cù colestasi ùn deve esse cunfunditu cù una obstruczione, sta volta vera, di i canti biliari.

referenze

Termini è Articuli Relativi